luni, 16 noiembrie 2009

Prezidentiabilii (1)

1. Ovidiu Cristian Iane - Directorul firmei INDACO SYSTEMS, Ovidiu Cristian Iane a devenit cunoscut după ce a fost arestat preventiv, în 2002, pentru că ar fi făcut public un dosar privind averea lui Adrian Năstase, premierul României la momentul respectiv. Iane fost acuzat de distribuirea de informaţii false şi a fost eliberat după trei zile. Iane are 39 de ani şi a absolvit Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti şi are studii post universitare în relaţii internaţionale la Academia de Studii Economice Bucureşti. Ovidiu Cristian Iane candidează din partea Partidului Ecologist Român.
2. Remus Florinel Cernea - Preşedinte executiv al Partidului Verde, Remus Cernea este proaspăt intrat în lumea politică. Cernea este activist civic, fiind preşedintele Asociaţiei Umaniste Române şi, timp de cinci ani, directorul executiv al asociaţiei Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă. La începutul anilor 2000 a realizat şi promovat cărţi electronice şi enciclopedii multimedia dedicate unor autori contemporani şi unor clasici români. În 2007, a publicat volumul de articole "Manifest împotriva becalizării României". Remus Cernea este cel mai tânăr prezidenţiabil, având 35 de ani, şi candidează din partea Partidului Verde. VEZI CV REMUS CERNEA
3. Constantin Ninel Potârcă - Preşedintele Patronatelor Oamenilor de Afaceri de Etnie Romă, Potârcă este originar din judeţul Gorj. De etnie romă, Constantin Ninel Potârcă este patronul unor firme ce se ocupă, în principal, de comerţul cu fier vechi. În prezent, Potârcă este anchetat de Biroul Teritorial Târgu Jiu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru evaziune fiscală. Ninel Potârcă neagă însă orice vină în acest caz. Candidat independent la alegerile prezidenţiale, Potârcă a fost supranumit în presa centrală "Obama de Meteor" (Meteor este un cartier al oraşului Târgu-Jiu, unde locuieşte Potârcă n.red.). El a atras atenţia publicului şi presei când a venit la Bucureşti într-o caleaşcă, însoţit de copii, nepoţi şi de un alai de limuzine, pentru a depune la Biroul Electoral Central semnăturile necesare candidaturii sale.
4. Constantin Rotaru - Preşedintele Partidului Alianţa Socialistă din 2004, Constantin Rotaru a fost deputat PSM (Partidul Socialist al Muncii) în legislatura 1992-1996. Rotaru este de profesie economist. Constantin Rotaru are 54 de ani, este căsătorit şi are un copil. Candidează din partea Partidului Alianţa Socialistă.
5. Corneliu Vadim Tudor - Fondatorul şi preşedintele Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor a candidat în mai multe rânduri la şefia statului, cea mai notabilă performanţă fiind intrarea în turul II, în 2000, când a fost învins de Ion Iliescu. Senator din 1992 până în 2008, C.V. Tudor a fost ales printre parlamentarii europeni români în 2009. Este de profesie sociolog şi a înfiinţat revistele România Mare, Politica şi ziarul Tricolorul. Pamfletele publicate de C.V. Tudor în aceste publicaţii i-au atras mai multe procese de insultă şi calomnie. Preşedintele PRM este autorul mai multor volume de poezie şi publicistică. În vârstă de 60 de ani, Corneliu Vadim Tudor este căsătorit cu Doina şi are doi copii, Lidia şi Eugenia. Corneliu Vadim Tudor candidează din partea PRM. VEZI CV CORNELIU VADIM TUDOR
6. George Becali - Finanţatorul echipei Steaua Bucureşti, Gigi Becali a intrat pe scena politică în 2000, când a candidat pentru Camera Deputaţilor din partea unei asociaţii a italienilor din România. Din 2004, este preşedintele Partidului Noua Generaţie, iar în acelaşi an a intrat în cursa pentru Preşedinţia României, obţinând 1,77% din opţiunile de vot. În 2007, ratează fotoliul de parlamentar european, însă revine în 2009 din partea PRM şi câştigă un loc în legislativul de la Bruxelles. Om de afaceri de succes, Becali s-a clasat pe locul 11 în Topul 300 al revistei Capital şi pe locul 27 în topul Forbes al celor mai bogaţi români. În 2009, averea lui a fost estimată la 200 de milioane de euro. Gigi Becali are 51 de ani, este căsătorit cu Luminiţa şi are trei fiice, Alexandra, Cristina şi Teodora. Gigi Becali candidează din partea PNG. VEZI CV GEORGE BECALI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va invit sa va exprimati opiniile, cu argumente, bun simt si umor :)