marți, 30 octombrie 2007

Băsescu are nevoie de Iliescu !



La concluzia aceasta am ajuns dupa cum au evoluat lucrurile in ultimul timp, dupa "vizita" facuta in fieful PSD de la Romexpo. Poate că unora li se pare paradoxal, dar cam aşa e. Băse are nevoie să îl poziţioneze pe Iliescu drept duşmanul său de pe stânga. 


Pentru că se poarte descurca mai uşor cu el. Păi de ce credeţi că tot vorbeşte într-una de moşu Ilici şi îl tot acuză de toate relele pământului, mineriade şi Revoluţie ? Băsescu vrea cu atacurile astea să îl legitimeze pe Iliescu ca principalul său adversar de pe partea stângă a politicii. Pentru că Iliescu e un adversar mult mai comod decât alţii posibili. Nu pentru că Bunicuţa nu ar mai avea sânge în instalaţie să mai popească pe câţiva.



Aducând vorba de(spre) Iliescu, Băse îl pune într-un offside de 3 metri pe Geoană. Băsescu refuza să îi dea “legitimaţia” de a juca în politica mare, nu pentru că i-ar fi frică lui de Geoană. Ci pentru că are tot interesul să vadă PSD-ul crispat si blocat. Aşa că “dialoghează” cu Iliescu şi îl ignora permanent pe Geoană.


Afirmatia cu locul in care Iliescu multumea minerilor in 1990, spusa pe final, a fost ca o " palitura de osanda " (un 11 m tras la vinclu de Basescu). Foarte corect i-a zis-o Base lui Ilici iar gestul dezaprobator al salii, nu a fost doar pentru a minimiza lovitura. In sinea lor, PSD-istii au inghitit in sec.


Am avut o reactie post-Romexpo, cand ex-presedintele Iliescu a declarat ca el va boicota referenduum-ul considerandu-l inutil si costisitor. Aici completez, punand pariu : vom avea un rezultat catastrofal dpdv al prezentei la vot ! Partidul care v-a reusi sa-si mobilizeze electoratul cat mai bine spre a se prezenta la vot, va putea sa obtina un scor mai bun decat cel dat de catre sondaje acum.



Gestul lui Basescu de provocare a referenduumului pe o tema fata de care populatia s-a pronuntat clar, in favoarea votului uninominal, urmat de asumarea raspunderii de catre Premierul Tariceanu, il va lasa intr-un mare OFFside. Pe fondul tot mai pesimist al oamenilor cand vine vorba despre a iesii la vot.

vineri, 26 octombrie 2007

Cine a fost Nicolae Dobrin ?


Nu pot lasa sa treaca ziua trista de azi, fara a posta cateva cuvinte, asa cum l-am perceput eu pe marele fotbalist Nicolae Dobrin. Un reper pentru generatia ce a cunoscut consacrarea la C.M. din Mexic 1970



Atunci, "gascanul" sau "printul din Trivale" (asa cum i se spunea), nu a putut juca din cauza unui conflict cu selectionerul Angelo Niculescu, desi era omul nr1 al Romaniei. 


Dinamo Bucuresti - FC Arges : 3-4 !! Presa acelor vremuri a scris cu litere mari " dinamo - DOBRIN 3-4 ! " Pitesti, 22 iunie 1979, a fost un thriller scris parca de Alfred Hitchcock. Cine a vazut acel meci nu-l va uita, mai ales golul lui Dobrin din minutul 90. Atunci la 3-3, arbitrul Otto Anderco ii impingea ca al 12-lea jucator pe cei de la Dinamo, iar Gica i-a soptit: "daca nu fluieri mai dau un gol", promisiune onorata din plin, spre stupoarea tuturor.



Mai stiu, ca Dobrin a fost dorit foarte mult de catre Santiago Bernabeu, pe atunci manager la Real Madrid insa regimul comunist si Ceausescu s-au opus unui transfer in afara tarii. Lucru ce l-ar fi facut unul din cei mai mari jucatori din istoria fotbalului european. Si, zic asta, fara a exagera, pentru ca asta s-a petrecut cu celebrul jucator ungur, ce a jucat la Real Madrid, Ferencz Puskas, ce s-a stins anul trecut.



Exista acele inutile comparatii intre diferite generatii si o serie de ierarhii care spun, ca unul dintre Dobrin, Dudu Georgescu, Dumitrache, Hagi, Gica Popescu, Mutu si Chivu, ar fii cel mai mare jucator roman din toate timpurile. Nu poti compara o generatie cu alta, fotbalul a cunoscut diverse etape cu schimbari de tactici, cu cresterea vitezei, apoi publicitatea a facut sa vorbeasca rating-ul din mass-media, iar un nume nu poate fii pus ca fiind "cel mai bun".


La fel se intampla si cu Pelle versus Maradonna, Cruyff vs Beckenbauer, Zidanne vs Ronaldo ! Iar azi cu Messi vs Ronaldinho. Este nedrept, sa faci asemenea lucru, toti fiind repere pentru generatiile care le-au incantat cu prestatia lor ca fotbalisti. Ca atare, nu se poate compara " generatia lui Dobrin " cu cea a lui Hagi ori cu cea e azi, a lui Mutu.



Romania poate spune ca a avut in Dobrin, dincolo de rautatile care circula despre acesta, un "magician in iarba". Avea, din ceea ce spun cei care l-au cunoscut, o placere teribila de a incanta lumea, juca pentru spectacol, pentru pitesteanul sau romanul acelor vremuri, aflat cu putine bucurii. Este, cu siguranta, in acel "hall of fame" al sportivilor romani alaturi de Patzaichin, Nadia, Hagi, Nastase, Lipa si multi altii.


Alti celebri fotbalisti pitesteni, ii vor aduce, cu siguranta, un omagiu marelui fotbalist Dobrin si ma refer aici la Mutu, Dica, Neaga, Coman. Toti romanii care l-au cunoscut, mai mult sau mai putin, vom spune ca am pierdut unul din reperele Romaniei ! Asteptam, ca altele sa se formeze si, sa se impuna astazi, pentru ca in viitor sa fie apreciate de catre generatiile de romani...



Romanii isi vor aminti de Gicu Dobrin ca cel care a avut bucuria in suflet de a juca si a transpus-o pe teren prin acele fente, scarite si driblinguri care i-au facut fericiti pe cei ce l-au putut vedea. Ca unul care doar din reluarile de pe Tv ori, in ziua de azi, de pe internet, mai pot vedea ce ai reprezentat.





Am descoperit, in cautarea mea de a insira cateva randuri, un video-clip care nu are cum sa nu fie urmarit de fiecare roman care l-au apreciat ! Si, pentru ca nu-s adeptul plansetelor lungi ori cuvintelor pompoase, consider ca trebuie sa-l aplaudam pe "omul Dobrin".  Inchei, spunand simplu : Multumin, Nicolae Dobrin !!












Nicolae DOBRIN

Data naşterii: 26.08.1947, la Piteşti

Debut în Divizia A: 01.07.1962, Ştiinţa Cluj - Dinamo Piteşti 5-1

A jucat la: Dinamo Piteşti (1962-1967), FC Argeş (1967-1980 şi 1982-1983), CS Tîrgovişte (1981-1982)

Meciuri/goluri în Divizia A: 408-111

Meciuri/goluri în cupele europene: 25-8

Debut în echipa naţională: 01.06.1966, RFG - România 1-0

Meciuri/goluri în echipa naţională: 47-6

Palmares: Campion al României cu FC Argeş (1972 şi 1979)



luni, 22 octombrie 2007

George Bush vs Condoleezza Rice : Hu / Who is leading China :)





L-am urmarit pe Andrei Gheorghe, acum o saptamana, intr-o emisiune interesanta intitulata "Ultima Ora". Mi-a atras atentia un filmulet excelent prezentat in emisiune, realizat ca urmare a deselor confuzii pe care le face George Bush fata de sefii de state si de guverne din lume.

Concluzia fireasca, ce se desprinde la final (nu ca n-ar fi evident deja) - e cel mai slab si ridiculizat presedinte din istoria SUA. Vizionare placuta si fiti atenti la seful de la Casa Alba :)


Traian Basescu : presedintele unora dintre romani !

Astazi Traian Basescu a "onorat" cu prezenta sa lansarea candidatilor pt Parlamentul European a PD. Discursul domniei sale m-a dezamagit, din nou, iar aplauzele celor prezenti mi-au adus aminte de plenarele si congresele C.C. al P.C.R. Penibil, jenant, tipic comunist, modul de actiune al "Presedintelui unei parti a romanilor ".

Traian Basescu ignora total calitatea sa de garant al echilibrului politic din tara si al medierii intre puterile statului cat si intre stat si societate, asa cum am invatat la cursul de drept constitutional din anul 1 si 2. Am urmarit discursul si atitudinea presedintelui si pot aceasta afirmatie. Da, stimati prieteni, avem un "Presedinte al unora dintre romani" - romanii votanti ai PD.


In caz ca a uitat, sa ii reamintim domnului presedinte, ca a castigat cursa prezidentiala pe un culoar de dreapta al P.N.L. si cu o larga sustinere din aceasta zona. Iar diferenta de 200 000 voturi fata de Adrian Nastase si scorul slab de la referenduum, nu fac decat sa intareasca afirmatia mea anterioara.

Prezenta in fata auditoriului PD-ist de lansare a candidatilor nu se incadreaza in comportamentul unui presedinte, ale carui atributii prevazute de Constitutie nu-i dau voie la acest gest. Domnia sa, se comporta, in continuare, precum " Presedinte al P.D. " fiind " Presedintele unor romani ".

Toate gesturile presedintelui nici macar nu dovedesc ca ar juca sah cu adversarii domniei sale, e clar ca presedintele joaca table. Confiscarea telefonului unei jurnaliste, apelativele dese, colorate si vulgare, discriminarea si dansul din buric de pe litoral, plus folosirea unor institutii ale statului in interes personal, fac din Presedintele Romaniei un personaj decazut in ochii romanilor.



PS : Incercarea presedintelui de provocare a unui nou referenduum pt adoptarea votului uninominal (sanchi !), tine doar de prostirea manipularea electoratului pentru o amestecare a celor 2 evenimente: unul important (alegerile pt Parlementul European), altul inventat (acest inutil si foarte costisitor referenduum.) Azi, Premierul a declarat ca " Guvernul Romaniei isi va asuma raspunderea pt votul uninominal ", existand astfel posibilitatea ca Guvernul sa cada, in caz ca nu trece proiectul de lege.Iata cum amesteca lucrurile presedintele iar PD care nu doreste introducerea votului uninominal e pus intr-o situatie dificila. PD trebuie sa zica ca vrea acest tip de vot, insa e clar ca nu are acele individualitati care sa traga partidul in sus la alegeri. Cu exceptia presedintelui care, atunci cand “marcheaza” in plan politic, transfera acest “castig electoral” catre partidului domniei sale.Un PD pe care azi Presedintele Basescu l-a frecventat si tutelat cu pretul incalcarii grave a Constitutiei. Din nou .. Dar, nu va fii nici ultima oara, o sa ne convingem pe viitor !


sâmbătă, 20 octombrie 2007

Rusine, Dinu Patriciu ?!



Vad, ca va intrebati, de ce e Patriciu atat de bogat. Dar voi de ce sunteti atat de saraci ? Sau atat de vizibil invidiosi pe succesele altora, succese in munca, bineinteles ? Sau de ce nu va ies lucrurile, de ce nu reusiti sa aveti succes? De ce succesul altuia trebuie anulat pentru a produce satisfactia maselor largi de neputinciosi, frustrati si incapabili ?




De ce e nevoie mereu de comparatii absurde intre oameni care fac lucruri diferite, care urmeaza cai diferite? Ce altceva decat confuzie putem obtine daca-l comparam pe Donald Trump cu Stefan Luchian? Asta inseamna justitie sociala? Asta e morala divina? Asta e egalitate in drepturi sau sanse?  Sunt uluit si ingrijorat ca, la 17 ani distanta de Ceausescu, inca mai sunt probleme de receptare a unei normalitati, sa zicem competitive.



Poate sa-ti placa sau nu mutra lui Patriciu, poti sa-l suspectezi de orice, dar daca performanta lui este validata de piata, pe banii aia multi, esti chiar tembel sa incerci sa aduci vorba despre nedreptate. E vorba de un calcul simplu, in care nu se amesteca nici problemele pensionarilor, nici copiii din Somalia, nici padurea tropicala si nici speciile pe cale de disparitie. 



E ceva normal, comunistilor, ca unii oameni sa mai si munceasca dupa primul milion sau miliard, sa angajeze oameni competenti care sa sporeasca succesul afacerilor. Sa dezvolte idei, sa cucereasca piete, sa gaseasca solutii inteligente impreuna cu avocatii, consilierii economici si alti tipi care inteleg realitatea aia care ii nemultumeste pe cei care ar vrea sa avem toti acelasi standard, indiferent de educatie sau calitati.



Si daca un om reuseste sa faca sa functioneze acest angrenaj urias, cred ca ar fi mai degraba interesant sa incerci sa afli cum a facut sa obtina o asemenea performanta economica. Dar inteleg ca e jenant si penal sa ai bani si in plus nu e valabil din punct de vedere intelectual sau ecologic.



Poate ca recenta tranzactie a lui Dinu Patriciu sa fie explicatia faptului ca in ultimul timp au disparut acele atacuri intre cei doi, iar faptul ca presedintele Basescu nu mai ataca sa insemne ca s-a recunoscut infrant in "meciul " avut cu omul de afaceri, aflat acum pe cai mari ? 





Se pare ca presedintele nostru este din ce in ce mai singur (intre 10-15 consilieri numiti in 2004 la inceput de mandat, l-au parasit), cel mai important dintre acestia, Adriana Saftoiu, fiind acum in postura de a-l consilia pe Ludovic Orban in candidatura sa la Primaria Capitalei. Langa Traian Basescu e greu sa rezisti si nu pentru ca nu esti competent ci, pentru ca, asa cum spunea si Ion Cristoiu, "presedintele gandeste cu ficatul"...



Si daca tot am ajuns in zona medicala, sa pomenesc un pic si despre recenta vizita pt operatia de gusa (nu de Cozmin Gusa), finalizata cu o afirmatie (a cata?) tendentioasa si discriminatorie la adresa comunitatii armene din Romania. Dar despre doctorul ce l-a operat, numai de bine, caci "in sfarsit, am intalnit si eu un armean bun, pardon competent..."




Deci asa domnule presedinte, dar cand ati luat palaria lui Vosganian si ati aruncat-o in public, in seara aflarii rezultatului in 2004, acel armean nu mai era competent ? Sau competenta e un criteriu relativ pentru dvs si tine de faptul ca esti sau nu langa "baietii destepti ai Presedintelui" ?



miercuri, 17 octombrie 2007

Steaua Bucuresti la Focsani !

Imi aduc aminte de anul 1989 cand, daca nu ma insel, a fost ultimul meci pe Milcovul al celui mai mare, iubit si performant club din fotbalul romanesc. Atunci era o reuniune a echipei nationale de fotbal, asa ca a avut loc o partida amicala, incheiata cu surprinzatoarea victorie a Unirea Focsani : scor 2-1 in fata campioanei Steaua Bucuresti.


Amintirile mele, de pustan iubitor de fotbal, se rezuma numai la cei cativa ofiteri ai armatei cu haine groase ce erau langa mine la tribuna 1, aplauzele pentru golul 2 al focsanenilor si dorinta mea de a-i vedea de mai aproape pe Balint, Rotariu, Stangaciu, etc. Lacatus era la lotul national.



Dupa aproape 20 de ani vor revenii pe Milcovul ros-albastrii. Sper sa nu apara si cel care este o rusine pentru natia romana, parvenitul oier, speculant de terenuri si inaltator de biserici - George Becali. Ar fii bine, ca acest meci sa fie o doza de energie, de speranta si optimism pentru jucatorii de la Unirea Focsani - echipa destul de slaba pentru esalonul 2 al fotbalului romanesc, in incercarea lor de a scapa de la retrogradare.



Iata si un link catre un articol din ZdV ce ofera alte amanunte despre aceasta intalnire amicala. Partida va avea loc azi, 17-10-2007, incepand cu ora 15,30, biletul de intrare fiind de 5 ron.


Music on Internet !

* MINISTRY of SOUND ofera un gen de muzica difuzat in Romania, mai demult, de catre radio Pro Fm. Azi, promoveaza valorile, curentele muzicale si acei dj care domina clasamentele si sunt prezenti in concertele de top din Europa.

Dintre acestia, mentionez : Tiesto, Paul van Dyk, Armin van Bureen, John Digweed, John Creamer, Paul Oakenfold, Sasha. Plus altii care, au venit in Romania la diferitele party-uri organizate de Beach-Club-urile de la Marea Neagra, cluburile din Bucuresti sau alte orase din tara : Brasov, Cluj, Timisoara.

* DI.fm va ofera o gama diversificata de muzica, puteti sa va alegeti cam toate genurile posibile. Pentru cei care stiu sa faca diferenta intre house si genurile muzicale din acesta arie destul de diversificata, le doresc auditie placuta. Alte recomandari, voi aduce in articolele urmatoare !

marți, 16 octombrie 2007

luni, 15 octombrie 2007

Blog, blogger, blogging ..





Este o Duminica de octombrie, friguroasa, deloc prietenoasa .. Sunt plictisit de tv si, neavand cu cine discuta pe Yahoo Messenger, in timp ce eram pe net, am ajuns la a-mi configura un blog.

Imi propun, sa-mi exprim un punct de vedere despre diferite aspecte din viata de zi cu zi ale mult doritei clase de mijloc, tinta tuturor guvernelor, patura inca neconsolidata.


Am ales sa nu plec din tara si, preferand sa o schimb din interior, am decis sa discut aici despre ceea ce ne deranjeaza, ne place sau ar fii de dorit sa se intample cu noi.



Ceea ce nu vom face aici, este sa mancam seminte, sa injuram ori sa ascultam manele. Nu se intra cu ghiuluri la maini, cu gel pe par ori cu parfum dat peste haine. Recomand, pe langa un douche la cateva zile, un iz de igiena verbala, logica a frazelor, gramatica si discutii constructive. Prefer o interactiune deschisa, sincera si argumentata, intre persoane care sunt nascute liber, partizane ale unor idei, fie ele si politice, insa cu un grad mai mare de obiectivitate.



E prima mea postare pe blogul personal, nu stiu cat de coerent sunt, insa promit sa capacitez gandurile pozitive si constructive catre acele idei care vor putea schimba mentalitati, prejudecati sau generalizari catre o gandire noua, a celor open mind, care au ceva de spus.



Voi invata ce presupune un blog, neavand o imagine bine conturata a ceea ce va fi aici postat. Vom discuta despre un film bun, o carte recent citita, o reclama ce ne-a placut sau o idee ce s-ar putea aplica cu succes intr-un domeniu.



Pare a fii o lume virtuala insa, trairile, emotiile si impartasirea acelorasi idei, ne transforma intr-o comunitate reala de partizani in cautarea adevarului, dreptatii si gandurilor bune. As dori sa putem schimba un cuget, o traire , o gandire pesimista cu una optimista, in locul a sute de vizitatori. Esential este sa avem incredere in noi si in puterea noastra de a schimba factorii negativi din societate.



Jack Killian, personajul din Midnight Caller, spunea in incheierea show-ului nocturn de la radio KJCM " good night America where ever you are". Vrancenii mei, traiesc intr-o continua bezna rosie, cineva stingandu-ne lumina, nu si speranta ! Vorba unei melodii, ce o ascultam in liceu, a formatiei timisorene Genius - "In orasul trist, luminile s-au stins, viata e grea si lumea este rea"



In acelasi registru, o vorba stupida aflata pe buzele si in constiinta multora dintre romani, spune ca "Romania e o tara frumoasa, placuta ; pacat ca e locuita"

Nu stim imnul national (de altfel, nu foarte potrivit si insuficient de inaltator in mesaj), insa facem haz de necaz, spunand "Desteapta-te romane si culca-te la loc"

Romania e o tara pesimista si neincrezatoare in ziua de maine, in capacitatea de revigorare interioara. Sper sa ne trezim din somnul ce-l dormim din 1989 si, impreuna, sa rostim "Buna ziua, Romania, oriunde te-ai afla" ~ Doamne Ajuta !