"În decembrie 1989, blocul nostru şi-a dat din plin tributul lui de sânge. Adi de la etajul doi s-a dus în centru să vadă Revoluţia şi a murit împuşcat. Azi şade pe aleea eroilor, străjuit de clădirile impozante ale Poştei, Teatrului municipal şi Prefecturii din Braşov". In Brasov, ca si in alte locuri din tara, in Decembrie 1989 au fost situatii similare. De ce a fost nevoie de victime, mai ales ca, dupa prinderea si executarea lui Ceausescu lucrurile trebuiau sa se linisteasca ?!
Efectul care trebuia sa il aibe disparitia defunctului presedinte al R.S.R. tocmai asta ar fi fost...calmarea situatiei din tara si intrarea ei pe un alt fagas. Oare de ce se vorbeste despre o " Revolutie din 1989 " cand, in fapt, dupa parerea mea, revolutie a fost doar la Timisoara. Ceea ce a fost in Bucuresti a semanat in opinia mea cu o lovitura de palat, de stat ... inlocuirea republicii de tip socialist cu una aparent democratica. O republica a ex-comunistilor reformatori din jurul lui Ion Iliescu printr-un regim neo-comunist.
Stiu, ca din Focsani au plecat destui tineri militari " sa apere " Capitala... Asta pentru ca erau si inca mai sunt multe unitati militare in orasul nostru. Mai stiu ca " s-a murit aiurea " si la Otopeni, dupa cateva ordine date de catre cei ce aveau tot interesul sa existe victime. Practic, acestia s-au dus acolo sa apere Aeroportul de teroristi, insa, in fapt..s-au dus ca "porcul la taiere", adicatelea ca victime sigure...
Revin, de ce a fost nevoie de atatia morti si de ce s-a dorit fortarea caracterului popular al miscarii din Bucuresti pentru a ajunge azi, nemernicul de Iliescu si cu grupul lui, sa numeasca " Revolutia din 1989" ?
Fata de cei care s-au sfarsit in Decembrie 1989 plec pios capul si ma gandesc ca as fii putut fii unul dintre ei. La fel ca si tine, ca si tine...precum el sau ea, ca orice tanar care in valtoarea evenimentelor, si-ar fii exprimat liber trairile, simtamintele si ar fii iesit in strada.
Ce m-a determinat sa nu ies in strada in Decembrie 1989 ? Pare banal si oarecum hilar insa, undeva pe 17, 18 Decenbrie mi s-a intamplat un accident domestic. Mi s-a intamplat sa vars, din neatentie, ibricul cu ceai fierbinte aflat pe aragaz, peste piciorul drept. Fapt ce s-a transformat intr-o rana destul de suparatoare la acea varsta.
Pentru mine, revolutia a insemnat acest eveniment, cand m-am oparit si, care, m-a determinat sa nu ma pot misca decat greu prin casa, iar afara nu am iesit decat undeva prin 26-27 decembrie. Cand dictatorul era deja istorie. Si atunci am iesit pt ca simteam nevoia unui alt aer...acela al libertatii. Nu stiam, exact ce inseamna si ca in atmosfera plutesc particule neo-comuniste emanate de Ion Iliescu si grupul malefic ce a furat fraiele tarii...
Tot atunci au aparut persoane precum Marian Oprisan care vorbeste azi in numele cetatenilor judetului Vrancea, in orice discurs demagogic de-al sau si care a plecat de la un tanar cu tupeu in 1989 dispus a face orice pt a parveni.
Se pare ca a contat mult pt viitoarea sa cariera politica ceea ce era mentionat in CV: referintele date de activitatea sa principala desfasurata in gara veche din Focsani unde-si facea veacul, avand indeletniciri aflate in conflict cu legea, cleptomania nefiind o scuza in cazul sau ci o indeletnicire, ocupatie si o sursa de venit. Zic altii mai informati, care-au trait acele vremuri. Nu am eu de unde a stii exact daca e asa.
De atunci s-a instaurat un regim neo-komunist cu o doctrina social-democrata, care imi aduce acum aminte despre vorba lui Petre Tutea: "social-democratia este laptele batut al comunismului". Tot atunci s-au eschivat o serie de persoane din aparatul comunist care nu au facut obiectul actualei legi, mult mediatizate si inaplicabile azi...Legea Lustratiei, prevazuta in Programul Revolutiei de la Timisoara.
De ce n-a fost aplicata aceasta lege din 1990 ? Pai, sa se auto-elimine toti acei securisti, comunisti, tortionari ?1 Care, conform acelei legi, nu ar mai fi putut ocupa functii si demnitati publice. Sa fim seriosi...
In 1990, daca as fii putut vota, as fii mers pentru prima data pe o mana sigura care nu m-ar fii dezamagit, zic eu ! As fii votat pe Ion Ratiu la presidentiale si, daca erau mai multi, poate astazi nu avea aceasta situatie in tara. Dar nu aveam voie. In 1996 la fel nu am putut vota, insa preferinta mea era pentru Constantinescu mai mult ca vot anti P.D.S.R., nu de altceva.
Dar am votat in 2000 si am ales poate printre putinii, pe un candidat prea bun pt tara asta, ce are nevoie stridenta de un tatuc, de o figura carismatica si nu de un bun profesionsit, diplomat precum Mugur Isarescu. Delco intamplator, bancherul anului in Europa in 2003 si unul dntre cei mai longevivi guvernatori din sistemul bancar european. In turul 2 nu am votat si nu regret. Ce sa aleg: un comunist precum Iliescu sau un bolnav precum Vadim ?
Si iata a vent anul 2004 cand, respectand un principiu intrat in cutumele votarii din Romania, am votat iarasi contra celor de la putere si nu un anumit partid, alegand candidatul " Aliantei DA" ! Ce se chema, inainte de plansul fals si penibil, Theodor Stolojan, apoi Traian Basescu (cu voia baietilor destepti din servicii si din S.U.A.).
Se pare ca iar am ales prost. Nu as fii preferat pe Adrian Nastase decat pentru diplomatia sa si ca nu ar fii facut gesturi prostesti. Dar nici "puroiul" ce era in tara sub obladuirea sa si a lui 'nea Nelu nu era de preferat ! De aceea, cumva, nu prea regret cum am gandit si actionat atunci. NU am probleme de constiinta, din acest punct de vedere...
Cele prezentate mai sus sunt o divagare, de la subiectul principal, acela al trecerii la " Majorat " a evenimentelor din Decembrie 1989 ... numite de unii si Revolutie !
Veti parcurge, in continuare, o poveste nefericita a unui tanar ce avea numai 13 ani la momentul 1989... O varsta ghinionista pentru acela tanar ce putea fi oricare dintre noi ! Si tu ... si el ... si ea ... probabil oricine ! Dumnezeu sa-i ierte !
Adi de la doi a murit ca un prost. Dacă ar fi stat ca ceilalţi acasă azi ar fi avut 31 de ani şi ar fi fost... Ce ar fi fost? Ce s-ar fi ales de el?
Adi - nebunul vesel, bătăuşul simpatic, portarul-atacant al echipei noastre de fotbal şi rişcar redutabil. Ar fi plecat pe vas, ca Cipanu de la patru? Ar fi emigrat în Canada, ca Măgduţa de la parter, sau naiba ştie unde în America de Sud, ca Cioară de la cinci? Ar fi filmat nunţi în Florida, precum Cristi de la zece? S-ar fi mutat la dracu-n praznic, dincolo de linia ferată, în cartierul Tractorul, ca Sică de la scara C?
Sau ar fi ajuns instructor auto, ca Ciobi de la unu, care, de bună seamă mai patriot decât noi, a rămas acasă? Ar fi rezistat el în lumea asta sau şi-ar fi luat câmpii, aruncându-se-n gol de pe marginea balconului, ca Florinel de la opt?
Dacă ar fi trăit, Adi n-ar fi citit ce a scris azi despre el Florin de la patru. Lucrurile astea nu l-ar fi interesat. Presa, politica, alegerile l-ar fi lăsat rece. Nu şi-ar fi exercitat niciodată dreptul fundamental, pentru că a învăţat din primele zile de şcoală, când îl scoteau la careu pentru indisciplină, că nimeni n-o să facă nimic pentru el. Şi-atunci, de ce să se deranjeze să le dea votul?
Nu l-ai fi prins azi pe la vreun simpozion despre Revoluţie. Ar fi rămas cu gura căscată auzindu-l pe Ion Iliescu spunând că Revoluţia „a produs schimbări structurale, fundamentale, care au dat o nouă fizionomie societăţii româneşti” şi apoi ar fi şters-o, cum făcea pe vremuri când tovarăşa începea la fel şedinţa cu pionierii. Căci îl făcuseră şi pe el pionier, că aşa trebuia, dar în seria a doua.
Dacă Adi ar mai fi trăit, nu s-ar fi opintit să înţeleagă nici măcar idealul pentru care au spus ei că şi-a dat viaţa. Condamnarea comunismului i s-ar fi părut o chestiune neimportantă, în fond îl condamnaserăm noi destul în faţa blocului, când spuneam bancuri cu Ceaşcă şi cu Leana sau când îi pictam mustaţă lu’ Toa’şu în manualul de română. N-ar fi avut nevoie de Institutul Revoluţiei Române, nici de Raportul Tismăneanu, nici de conducători şi politicieni şi, tare mi-e, că nici măcar de România. Nu l-ar fi interesat, pentru că asta nu era lumea lui, era lumea lor şi lumea lor n-avea nicio legătură cu blocul nostru.
Adevărul de la Revoluţie este o sintagmă golită de orice conţinut, pe care o tot auzim în gura aceloraşi fruntaşi politici pe care Istoria i-a ales în zilele lui 21-22, acum 18 ani. Să-i lăsăm pe revoluţionarii cu certificat şi cu privilegii cu Adevărul lor. Ce mai pot spune în plus Ion Iliescu, Claudiu Iordache, Petre Roman sau Cazimir Ionescu?! Nu e de mirare că simpozionul ţinut ieri de Institutul Revoluţiei Române n-a reuşit, nici de această dată, să-i strângă pe participanţi în jurul aceluiaşi mare şi fără de tăgadă Adevăr.
Vă invit, în schimb, să ne povestim mai jos adevărurile noastre, micile adevăruri despre Revoluţie. Să retrăim o istorie mică, la firul ierbii, despre ultimele zile din comunism. În fond, pe Adi nu cred că l-ar fi interesat neapărat cine-a tras în noi, Armata sau Securitatea, ci cum naiba s-a rătăcit glonţul ăla taman în plămânul lui ?!
Cati, dintre voi, ati patit precum "Adi de la doi" ?
