luni, 6 martie 2017

Testamentul Maiorului Gheorghe Pastia

"Subsemnatul Maior Gheorghe Pastia, domiciliat in Focsani, in dorinta de a contribui intr-o masura cit de mica la luminarea si educatia Neamului Romanesc si care m-am devotat cu tot sufletul, prin munca cinstita, mai intii in rindurile ostirei pe care am servit-o ca un bun patriot, luptind chiar dupa ce am fost ranit in razboiul independentei, fapt ce mi s-a recunoscut prin acordarea mai multor decoratii intre care si virtutea militara de aur, pusa pe piept de insusi MS Regele Carol, pe cimpul de lupta in Bulgaria, iar dupa ce am iesit din rindurile armatei, m-am ocupat cu agricultura, unde muncind din greu, cu incordare si privatiuni zi cu zi mai bine de 40 de ani, vazind necesitatea pentru orasul Focsani de a avea un templu al artei, am gasit cu cale din economiile agonisite si dupa staruinta cetatenilor mei, sa construiesc in anul 1908 un Teatru, asezat in centrul orasului Focsani, orasul meu de nastere, pentru a servi ca locas de cultura si educatie nationala.

Intrucit aceasta institutie are nevoie de venituri mari si sigure, cit si pentru a fi ferita sa nu fie supusa tuturor umilintelor, m-am hotarit sa mai construiesc in orasul Focsani inca o opera de cultura numit Ateneul Popular "Maior Gheorghe Pastia", ce l-am donat Primariei Focsani, cu obligatiunile stipulate intr-insul ca din venitul lui sa formeze un fond inalienabil si achitabil conform art.3 din acel act, a caror venituri vor servi pentru marirea si intretinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", fara ca sa i se poata schimba vreodata destinatia si fiindca n-am mostenitori directi si sint in virsta inaintata, las toata averea mea mobila si imobila ce se va gasi la incetarea mea din viata Executorilor mei Testamentari ca impreuna cu Primarul Orasului Focsani sa administreze aceasta avere pentru intretinerea Teatrului "Maior Gheorghe Pastia", institutiune de cultura ce-am construit cu propriile mele mijloace, in acest oras", se arată în Testamentul Maior Gh. Pastia.