sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Vranceanul Varujan VOSGANIAN la Focsani !

Dupa mine, Varu' Jan a avut, cel mai bun discurs, ieri la Focsani ! A inceput cu un memento, asupra istoriei zbuciumate a Vrancei si lupta contra Regimului Comunist, enumerand nume si fapte din Rezistenta Anti-Comunista din Vrancea. Este zona, unde exceleaza, cea a discursului, facand apel la memorie, istorie, conexandu-le foarte bine.

Nascut in Craiova, copilarind in Focsani, educat la un liceu de referinta din oras si din tara - Colegiul National Cuza Focsani - "poetul finantist" (Vice-Presedinte al Uniunii Scriitorilor), a fondat singurul partid de "dreapta-autentic" ce-a existat pana cum in Romania - UFD (Uniunea Fortelor de Dreapta) ! Ulterior, a fost Ministrul Economiei, perioada in care a avut o "atentie si apropiere" fata de Vrancea prin sumele de la buget acordate asezamintelor bisericesti (indeosebi) desi a fost ales parlamentar intr-un colegiu din Iasi ! 


Organizatia OT-UFD Constanta, a fost pentru mine locul in care mi-am petrecut 3 ani minunati din viata (din cei 4 superbi de studentie) din 10-10-2000 pana in Aprilie 2003 (cand eu imi sustineam licenta la Ovidius) iar UFD fuziona (dupa PAC si APR) cu PNL. Dar, despre toate acestea, voi detalia intr-o postare urmatoare !




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va invit sa va exprimati opiniile, cu argumente, bun simt si umor :)