joi, 17 martie 2011

Happy St. PATRICK's Day .. to ME :)

S-a născut în Britania, în jurul anului 385. La 16 ani a fost prins de piraţi şi vândut rob în Irlanda, unde a fost trimis să pască oile. Recâştigându-şi libertatea după 6 ani, s-a întors în Britania.
A intrat în rândul clericilor, iar în 432 s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al acestei ţări. Sfinţit episcop al Irlandei, a evanghelizat cu râvnă poporul din acea insulă, i-a convertit pe mulţi la credinţă şi a organizat Biserica locală, în ciuda unor mari dificultăţi.
În jurul anului 444 a întemeiat episcopia Armagh, în apropiere de Belfast. A murit lângă oraşul Down în anul 461, în Irlanda de Nord. Este sfântul patron al Irlandei şi Islandei.
Ce-as mai putea eu adauga, dupa ce am abordat viata acestui sfant crestinator al irlandezilor, in precedentele postarii ! Ocazii cu care, am lamurit colegii si prietenii din blogosfera, de unde vine "numele de scena", cu care semnez in OnLine din 2007 :)

Poate ar fi bune, link-urile din anii anteriori, in care am prezentat pe larg toate detaliile acestei sarbatori, similitudinile cu Sf.Andrei (crestinatorul romanilor), paralele dintre folclorul romanesc si cel irlandez, musica superba si dansurile celtice, simbolurile fundamentale (trifoiul, crucea celtica, etc).


Mno, am dat peste un clip, facut in aceasta dimineata. Uitati si voi, cat de fain stiu sa petreaca oamenii astia in Dublin ! Can't wait to go there :)

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=6nO79X5sUng]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va invit sa va exprimati opiniile, cu argumente, bun simt si umor :)