In cei 5 ani de blogging (aniversati peste cateva zile) am abordat multe articole despre politicieni respectabili din Romania: Gh. Bratianu si Horia Rusu (PNL), Ion Ratiu si Corneliu Coposu (PNT). Reperele unei societati confuze in a-si gasi identitatea, politicienii responsabili si onorabili, bunastarea si confortul social.
Va reamintesc, ce am scris cu 1 an in urma ! Din seria, daca doriti sa recititi, va instiintez ca AZI comemoram .. 1 AN de la MOARTEA seniorului taranist Ion DIACONESCU !
Nu veti intalni prea des aceasta informatie in buletinele de stiri de la televiziunile dornice de can-can si scandal, de dragul ratingului. Va fac recomandarea de a citi articolul scris anul trecut in 2011 (CLICK pe LINK de mai sus) ! Urmariti si aceste secvente cu seniorul taranist pe care azi il comemoram ! A trait 94 ani, dintre care 17 indurati in inchisorile comuniste :
Ion Diaconescu, Râmnicu Sărat : " Ne-au dus în vagoane de cale ferată, amenajat cu boxe ca de puşcărie, cu grătare. Era noapte, geamurile erau vopsite în negru, dar printr-o crăpătură am zărit Râmnicu Sărat. De la gară la puşcărie ne-au dus într-o dubă. Când am văzut celularul nu am fost impresionat pentru că faţă de Aiud, unde fusesem înainte, era o miniatură. Ăsta avea 30-40 de celule, la Aiud celularul mare are 300 şi ceva.
M-a băgat într-o celulă acolo, de abia aţipisem şi a început bătaia clopotului. Scularea la 5 dimineaţa. Trebuia să faci patul, care pat era din dotarea celulei, pe lângă cele două tinete, una pentru apă alta pentru necesităţi, o sobiţă de tablă prăpădită într-un colţ un pat cu grătar de fier, pe care era salteaua, un fel de sac de paie, parcă era şi o pătură.
Mai era un scăunel mic, cum sunt alea de la ţară, mici rotunde. Aranjai patul, aveai voie să te plimbi în această celulă de 3m jumate pe 2m, n-aveai voie să atingi patul, n-ai voie să atingi pereţi că ei erau conştienţi că poţi încerca să faci legătura cu alte celule, nu puteai să faci niciun zgomot, puteai să stai pe scaunul ăla mic uitându-te spre vizetă, ca să te vadă în orice moment că n-ai aţipit...
La ora aceea aveam deja zece ani de puşcărie şi ziceam că n-or să ţină mai mult de trei zile măsurile astea, dar din păcate au durat permanent.... Regimul alimentar cred că era acelaşi de la toate puşcăriile. Dimineaţa era un fel de ceai, la prânz era o mămăligă făcută la tavă... turtoi era la Aiud... şi o ciorbă obişnuită de arpacaş sau varză.
Ce a fost neobişnuit, în cei 6 ani în care am stat acolo, n-am văzut niciodată vreun planton sau vreun deţinut de drept comun care să ne aducă mâncare. Gardianul trecea, lăsa castronul la fiecare uşă de celulă, întindeai mâna, mâncai, iar la jumate de oră, la un alt semnal, dădeai castronul " !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Va invit sa va exprimati opiniile, cu argumente, bun simt si umor :)