vineri, 11 februarie 2011

FRDS angajeaza facilitatori comunitari !





Fondul Roman de Dezvoltare Sociala, organism de interes public, infiintat in baza Legii 129/1998, republicata, deruleaza in perioada 2010–2011, in parteneriat cu FDSC si IPP, proiectul “Dezvoltarea capacitatii comunitatilor de romi”, finantat de Open Society Institute, prin care ofera asistenta tehnica comunitatilor de romi in accesarea de fonduri europene. In vederea implementarii activitatilor proiectului, FRDS intentioneaza sa contracteze, pe baza de concurs (preselectie pe baza de CV si recomandare si, ulterior, interviu), facilitatori comunitari.

Rolul acestora va fi, in principal, acela de a informa, mobiliza, organiza si sprijini membrii comunitatilor de romi si partenerii acestora (ONG, autoritati locale etc.) in identificarea problemelor prioritare, respectiv in elaborarea unor proiecte care sa contribuie la rezolvarea lor. Facilitatorii comunitari vor fi contractati in regim de colaborare, pe baza unui contract de prestari servicii, ca persoane fizice autorizate.

Candidatii trebuie sa aiba studii superioare, sa dovedeasca abilitati de comunicare si de lucru cu beneficiarii (membri ai unor comunitati de romi, persoane dezavantajate etc.) si sa fie disponibili pentru deplasari frecvente in teren (in comunitatile tinta). 
Absolvirea unor cursuri de formare in domeniul dezvoltarii comunitare si/sau al dezvoltarii resurselor umane, experienta anterioara in facilitare comunitara, in lucrul cu comunitatile de romi, respectiv in elaborarea si/sau implementarea de proiecte cu finantare externa, indeosebi proiecte de dezvoltare comunitara sau de dezvoltare a resurselor umane, constituie un avantaj.
Persoanele de etnie roma sunt incurajate sa isi exprime interesul. Functionarii publici nu sunt eligibili pentru aceasta pozitie. Cei care indepliniti conditiile cerute suntetii rugati sa trimiteti un CV pe adresa : Str. Eugeniu Carada nr. 1, etaj 3, sector 3, Bucuresti sau la e-mail: CCampean@frds.ro sau EDumitrovici@frds.ro, pana la data de 15 februarie 2011.

Informatii suplimentare puteti obtine la telefonul : 021/315.34.40.
Persoane de contact : Cosmin Campean si Elena Mihalache.

Multa bafta, din partea mea, aplicantilor ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va invit sa va exprimati opiniile, cu argumente, bun simt si umor :)