miercuri, 3 februarie 2010

Cine a fost Gheorghe BRATIANU ?

Gheorghe (George) I. Brătianu s-a născut la 13 februarie 1898, la Ruginoasa - judetul Iasi. Era fiul lui Ion (Ionel) I. C. Brătianu.  După absolvirea Liceului Naţional din Iasi - 1916, se înrolează voluntar în armată pentru a participa la războiul de reîntregire a ţării. În 1917 se înscrie la Facultatea de Drept din Iasi, pe care a absolvit-o în 1920. Fiind atras de istorie, abandonează cariera juridică şi se înscrie la Universitatea Sorbona din Paris şi obţine doctoratul în 1929.



În 1924, devine profesor universitar la catedra de istorie universală a Universitatii din Iasi, iar din 1940, a Univsersitatii din Bucuresti. În 1942, este ales membru titular al Academiei Romane. În anii '30, a fost şeful unei fracţiuni dizidente a Partidului Naţional Liberal, pe care o înfiinţase.



În 1947, în cadrul represiunilor dezlănţuite de autorităţile comuniste, este înlăturat de la catedra universitară şi de la conducerea Institutului de Istorie Universala "NIcolae Iorga" , în septembrie i se fixează domiciliu forţat şi i se interzic contactele externe. La 09 iunie 1948 - odată cu reorganizarea Academiei Romane - care lua numele de Academia R.P.R. - i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de personalităţi ştiinţifice şi culturale româneşti.



În noaptea de 5/6 mai 1950, este arestat de organele Securitatii şi întemniţat la închisoarea din Sighet, fără să fi fost judecat şi condamnat. Într-una din zilele dintre 23-27 aprilie 1953 a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiţii încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deţinuţi, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detenţiunii. După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când Gheorghe Brătianu a murit. În 1971, familia a fost autorizată să-l dezgroape din cimitirul din Sighet şi să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Stefanesti (Arges).



Opera lui Gheorghe I. Brătianu - În calitatea sa de istoric, Gheorghe I. Brătianu a susţinut cu tenacitate şi rigoare ştiinţifică teza continuităţii poporului român în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Lucrările sale asupra prezenţei româneşti în Basarabia sunt reprezentative pentru statura istoricului şi conştiinţa omului politic. I s-a propus, dealtfel, să se dezică de tezele despre Basarabia, dar a refuzat, asumându-şi cu luciditate responsabilitatea: "adevărul rămâne, indiferent de soarta celor care l-au servit". Asemeni lui Iuliu Maniu şi a celorlalte personalităţi politice şi culturale, care au murit sau au cunoscut teroarea comunistă a închisorilor, deportărilor şi a coloniilor de muncă forţată, Gheorghe I. Brătianu se înscrie în constelaţia luminoasă de savanţi şi politicieni patrioţi, ce legitimează identitatea etnică şi culturală a poporului român.

Principalele lucrări :

"Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană" (postum)
"Recherches sur le commerce génois dans la Mer Noire au XIIIème siècle" - 1929
"O enigmă şi un miracol istoric: poporul român" - 1940
"Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti" - 1945
"Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele române" (postum)


Mai conteaza azi, mai este un punct de reper Bratianu ? Sau doar e invocat intr-un mod demagogic de politicieni ? Iata o intrebare la care, daca-ar fi sinceri, multora le-ar creste nasul, altii ar rosii sau ar recunoaste ca principiile, morala si deontologia is bune de fluturat. Pentru foarte multi, singura doctrina este "licitatia si banul public" ! Asta desi is fac cruci mari si apeleaza la memoria unor personalitati marcante cu ocazii comemorative !



Ma gasiti si aici :)
www.Twitter.com/DanTrofin
www.Facebook.com/TrofinDan
www.Linkedin.com/in/DanTrofin
www.YouTube.com/user/ecstra
www.djPATRICKdan.wordpress.com

3 comentarii:

  1. In cadrul colectiei "Domaine roumain" pe care am lansat-o in 2006, am publicat "La Mer Noire" si "Une énigme et un miracle historique: Le peuple roumain" de Gheorghe Bratianu. Principalul scop al acestei colectii este reintroducerea unor mari autori romani in circuitul bibliotecilor universitare francofone, ceea ce, sper, va contribui sa-i scoata din uitare. Sper sa pot, anul acesta, sa public inca 4 carti de Bratianu si, la sfirsitul programului editorial, sa organizez un colocviu la Sorbona care sa-i fie dedicat.Realizez insa ca, in Romania, el - si numai el - exista doar ca instrument de propaganda patriotica. E pacat!

    RăspundețiȘtergere
  2. O personalitate care merita cunoscuta mai indeaproape...

    RăspundețiȘtergere
  3. Un personaj in slijba neamului, o poveste plina de insemnatate, un mare om...

    RăspundețiȘtergere

Va invit sa va exprimati opiniile, cu argumente, bun simt si umor :)