Piaţa - Piata este în acest caz nelimitată. Copiii vor merge întotdeauna la gradiniţă; noutatea este însă reprezentată de creşterea ponderii unităţilor de învăţământ preşcolar private în dauna celor publice. Acesta este cea mai importantă modificare structurală a pieţei, în paralel cu diversificarea serviciilor oferite de diverşi prestatori, în conformitate cu creşterea cerinţelor clienţilor.
Clienţii - Clienţii sunt persoanele care au copii cu vârste în general cuprinse între 3 şi 6 ani, oameni ocupaţi, care nu au timp în cursul zilei să aibă grijă de copii, dar sunt preocupaţi de educaţia acestora şi care încearcă să găsească o alternativă la sistemul de grădiniţe de stat. Ei sunt de obicei persoane tinere, cu venituri superioare, patroni sau angajaţi ai unor companii multinaţionale, bănci, etc., ori cetăţeni străini.
Cerinţele clienţilor sunt tot mai diversificate. Pe lângă supravegherea copiilor – activitatea de bază pentru care funcţionează o gradiniţă – părinţii solicită o serie de servicii suplimentare, printre care, în primul rând, învăţarea unei limbi străine, apoi deprinderea unor cunoştinţe de bază în utilizarea computerelor, practicarea unor sporturi, iniţierea şi dezvoltarea unor aptitudini (muzică, dans, pictură), sau derularea de jocuri educative, de logică, atenţie şi perspicacitate. Clienţii pot solicita diverse servicii cum ar fi servirea uneia sau mai multor mese (în raport cu perioada de timp petrecută de cei mici în cadrul unităţii), program prelungit, transportul la şi de la grădiniţă, vizitări de muzee şi expoziţii, excursii tematice, plimbări în parcuri şi grădini. De asemenea orice grădiniţă trebuie să asigure asistenţă medicală. Diversitatea şi calitatea acestor servicii diferentiază o firmă în faţa concurenţei.
Concurenţa - În mediul urban şi în special în oraşele mari, grădiniţele particulare şi în special cele în limbi străine au început să apară şi să se dezvolte. O categorie aparte o constituie cele care se adresează copiilor unor persoane străine care locuiesc permanent / temporar în România (ex: grădiniţă franceză, libaneză, chineză, etc). Nu trebuie omise nici grădiniţele publice, dar acestea pierd teren văzând cu ochii, deoarece nu înregistrează mari progrese în modul de derulare a procesului educaţional, faţă de cele private, în cadrul cărora inovaţia şi adaptarea la nou reprezintă preocupări curente. De asemenea, un motiv extrem de frecvent pentru care părinţii optează pentru o grădiniţă sau alta îl reprezintă localizarea, în sensul că mulţi aleg o grădiniţă situată cât mai aproape de casă.
Promovarea - Canalele de promovare utilizate pot fi: ziarele locale şi cele de anunţuri, afişe, postere, pliante, sau chiar promovarea verbală. O politică promoţională bine structurată şi eficient administrată poate genera rezultate extrem de favorabile. Există chiar varianta prezenţei unui număr de solicitanţi care să depăşească posibilităţile (în special din punctul de vedere al spaţiului). În această situaţie merită luată în calcul varianta deschiderii unei/unor noi unităţi, aşa încât să nu se piardă potenţiali clienţi.
Costurile de început - Deşi, ca în cazul oricărei afaceri, este preferabil ca sediul / punctul de lucru să nu se identifice cu domiciliul proprietarului, o grădiniţă se poate amenaja chiar în interiorul locuinţei patronului, sau într-o anexă special amenajată a acesteia. În această situaţie s-ar economisi o sumă importantă de bani, care ar putea fi utilizaţi în alte scopuri cum ar fi dotarea cu materiale didactice, mobilier, echipamente.
Pregătire şi calificare - Personalul implicat în activităţile de zi cu zi (cele cunoscute sub denumirea împământenită de “educatoare”, dar care pot fi intitulate şi altfel) trebuie să îndeplinească o serie de criterii. Acestea trebuie să fie în primul rând pasionate, devotate muncii pe care o desfaşoară, dar şi să aibă o personalitate adecvată unei asemenea munci (răbdare, tact, înţelegere) având în vedere categoria căreia i se adresează. Pentru multe din aceste persoane satisfacţiile morale ale muncii se apropie sau chiar primează în faţa celor materiale.
Majoritatea personalului didactic care activează în cadrul acestor instituţii are studii de specialitate, respectiv liceul pedagogic sau studii superioare pedagogice. Personalul este format din educatoare şi institutori. Cadrele didactice din învăţământul preşcolar trebuie să aibă norma de bază în unitatea respectivă. Directorii şi directorii adjuncţi sunt numiţi de inspectorul şcolar general.
Cadrul legal - Conform Legii Învăţământului, învăţământul preşcolar se organizează pentru copii în vârstă de 3-7 ani, în grădiniţe de copii cu program normal, prelungit şi săptămânal.Grădiniţele se înfiinţează cu acordul obligatoriu al inspectoratelor şcolare, în condiţiile legii, pe baza unei documentaţii de evaluare.
Criteriile de evaluare se referă la domeniile fundamentale de organizare şi funcţionare: personal didactic, conţinut, bază materială şi activitate financiară.
Procesul de evaluare cuprinde două faze:
- autorizarea de încredere, care acordă dreptul de organizare şi funcţionare provizorie a unităţii rerspective;
- acreditarea, care acordă unităţii respective toate drepturile ce decurg din Legea Învăţământului.
În cazul învăţământului preşcolar (grădiniţe), acreditarea trebuie solicitată după cel mult 4 ani de la acordarea autorizaţiei de încredere.Instituţiile şi unităţile de învăţământ particular se supun evaluării şi controlului, în condiţiile legii.
Str. General Berthelot nr. 28-30, sector 1, BucureştiTel: (021) 310.42.20
