luni, 18 august 2014

Ce trebuie sa faci, ca sa iei BAC-ul ?

Marea greseala este ca examenele de maturitate si bacalaureat suporta modificari aproape anuale, elevii si parintii avand imposibilitatea de predictibilitate a parcursului educational. Astfel, apar aceste situatii confuze, in functie de strategiile falimentare ale politicienilor fata de invatamantul din Romania.


Nu sunt de acord cu camerele de supraveghere in salile de clasa ; generatiile anteriore de absolventi de liceu nu am cunoscut aceasta constrangere printr-o monitorizare excesiva. Pentru ca profesorii isi faceau treaba mai bine ca veghetori fata de corectitudinea probelor iar noi invatam si ne respectam pe noi si dumnealor.


Actualele generatii de elevi, impreuna cu parintii si profesorii lor, au ajuns la a face prea multe compromisuri, intrand intr-un lant al slabiciunilor, la care trebuie sa mentionam si gestionarea ineficienta din partea politicului. Tehnica de fraudare prin metode moderne de copiere a evoluat fenomenal si putem constata, la fiecare ciclu liceal incheiat cu examenele de bacalaureat, faptul ca avem o multitudine de variante de copiere. Din aceasta cauza, trebuie sa acceptam ideea (desi insist pe responsabilizarea supraveghetorilor) ca este nevoie de camere de monitorizare in salile de clasa care gazduiesc examene.


In privinta notelor, cand erai absolvent cu o medie cuprinsa intre notele 8-9, acum aproximativ 10-20 de ani, asta insemna o nota cinstita. In plus, nu existau atat de multe situatii de a copia precum intalnim astazi, pentru ca nu existau prea multe tentatii, majoritatea elevilor dovedeau seriozitate stiind ce nivel de pregatire au si catre ce tind sa ajunga in evolutia lor educational-profesionala.


Astazi se prefera a se enunta cateva subiecte extrem de usoare pentru ca viitorul absolvent de liceu posesor de carnet de somaj sa ia o chinuita medie a notelor de 6, precum gasca prin apa. BAC-ul si Admiterea la facultate, trebuie sa fie probe dure, in care selectia sa fie riguroasa. Altfel, sa nu ne mire, de ce vom continua sa avem enspe mii de absolveti si licentiati care vor ingrosa randurile somerilor. O situatie pe placul facultatilor, care se vor intretine din taxa de scolarizare impusa.


In aceste zile, se afla in desfasurare sesiunea a doua a examenului de BACalaureat. Situatia aceasta nu ar trebui sa existe, in viziunea mea privind examenul maturitatii. O sesiune este suficienta, pentru a nu ajunge sa avem raportari cantitative ale absolventilor. Judec astfel, deoarece am privit mereu viata si etapele ei, intr-o apreciere calitativa in cadrul optiunilor pe care le-am facut.


Vreau sa vad un invatamant romanesc eficient, selectiv, restrictiv, in cadrul caruia sa fie promovati doar cei care dovedesc acest lucru. Trebuie, inca din clasa a 9-a, stabilite ferm numarul de probe si care sa fie acestea, pe fiecare profil in parte. Este vital ca in cei 4 ani atentia dascalilor si a elevilor sa fie concentrata doar (subliniez) pe acele obiecte care sunt esentiale la specializarea aleasa.


Intrebarea din titlu este : '' Ce trebuie sa faci, ca sa iei BAC-ul ? ''. Raspunsul este unul cu subinteles si se afla in randurile acestui articol in care am sintetizat cateva dintre hibele sistemului, culpele subiectilor si solutia pentru eficientizarea invatamantului. Este evident, ca nu putem face performanta, nu putem sa progresam, nu vom reusi sa ne tinem in tara valorile, daca vom continua in acest mod falimentar si lipist de viziune. Nu am pretentia ca am epuizat solutiile, ca am desavarsit un model castigator. Dar, am efectuat, o analiza argumentata, la care astept, in bunele obiceiuri ale acestui blog, completari motivate din partea celor interesati ;)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va invit sa va exprimati opiniile, cu argumente, bun simt si umor :)