luni, 17 martie 2008

Happy St.Patrick's Day and a lot of Guinness !


S-a născut în Britania, în jurul anului 385. La 16 ani a fost prins de piraţi şi vândut rob în Irlanda, unde a fost trimis să pască oile. Recâştigându-şi libertatea după 6 ani, s-a întors în Britania. A intrat în rândul clericilor, iar în 432 s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al acestei ţări. Sfinţit episcop al Irlandei, a evanghelizat cu râvnă poporul din acea insulă, i-a convertit pe mulţi la credinţă şi a organizat Biserica locală, în ciuda unor mari dificultăţi. În jurul anului 444 a întemeiat episcopia Armagh, în apropiere de Belfast. A murit lângă oraşul Down în anul 461, în Irlanda de Nord. Este sfântul patron al Irlandei şi Islandei.



Sfântul Patrick, Iluminătorul Irlandei s-a născut în jurul anului 385, fiul lui Calpurnius, un colector de taxe roman. El a trăit în satul Bannavem Taberniae, undeva la gura râului Severn din Wales. Când Patrick avea 16 ani, ţinutul a fost atacat de piraţi şi el a fost unul din captivi. El a fost dus în Irlanda unde a fost vândut ca sclav şi pus să lucreze ca îngrijitor de porci pe un munte, numit Slemish în Antrim County. În perioada cât a fost sclav Patrick a învăţat limba irlandeză care i-a fost de folos mai târziu în misiunea lui viitoare.



El a trăit în rugăciune şi singurătate pe munte timp de 6 ani, avand 2 viziuni : în prima i se arăta că se va întoarce acasă, iar în a doua vedenie i se spunea că vaporul lui este gata. Pornind pe jos, Patrick a parcurs două sute de mile de-a lungul coastei. Acolo a reuşit să se îmbarce pe vapor şi s-a întors în Marea Britanie la părinţii săi.
Patrick a avut un vis în care un înger a venit la el ţinând în mână mai multe scrisori. Alegând una pe care scria Vocea Irlandezilor, i-a auzit pe irlandezi cum îl chemau înapoi la ei. Cartea sa autobiografică "Confesiuni" cuprinde multe din încercările şi dezamăgirile pe care acesta le-a trăit de-a lungul misiunii sale.

Sf. Patrick a înfiinţat multe biserici şi mănăstiri pe teritoriul Irlandei, dar convertirea poporului irlandez nu era o sarcină uşoară. Aceştia erau ostili şi de multe ori îl atacau pe Sf. Patrick, acesta înfruntând pericolul, insultele şi ocările care i se aruncau cu referire la statutul său de străin şi fost sclav. În ciuda tuturor obstacolelor el a rămas fidel chemării sale şi a botezat mulţi oameni întru Hristos. Sf. Patrick este deseori înfăţişat ţinând în mână un trifoi, sau cu şerpi care fug de la el. El a folosit simbolul trifoiului pentru a ilustra doctrina Sfintei Treimi. Cele trei frunze care cresc dintr-o tulpină l-a ajutat să explice conceptul unui singur Dumnezeu în trei persoane.



Sf.Patrick s-a stins din viaţă în 17 martie 461 (unii spun că în 492). Sunt mai multe variante despre ultimele sale zile, dar mai mult legende. Sf Columba din Iona (prăznuit în 9 iunie) spune că Duhul Sfânt i-a descoperit că Patrick a fost îngropat la Saul, locul primei sale biserici. O lespede de granit a fost amplasată pe locul tradiţional al mormântului său din Downpatrick în 1899.



Sfantul Patrick, patronul Irlandei, este una din figurile cele mai cunoscute din istoria religioasa crestina. In ciuda acestei popularitati de care se bucura, viata sa ramane un mister invaluit in legende mai mult sau mai putin adevarate. Unele legende afirma ca in adolescenta Patrick se auto-proclama pagan sau ateu. De numele lui e legata aparitia celebrei Cruce Celtice, care a fost mai usor de acceptat de irlandezi, prin suprapunerea unui cerc (simbolul soarelui, puternic simbol irlandez) cu crucea crestina.

Prima parada in cinstea zilei Sfantului Patrick nu a avut loc in Irlanda, ci in SUA, organizata de soldatii irlandezi ce serveau in armata britanica, in 17 martie 1762. In ziua de azi, Sfantul Patrick se sarbatoreste cu parade, petreceri, oameni imbracati in verde ce beau bere, nu doar in Irlanda, ci in peste tot unde exista comunitati de origine Irlandeza (SUA, Canada, Australia, Japonia sau Rusia).



PS : acest sfant popular are o interesanta poveste, semnificatii profunde si se aseamana cu Sfantul Apostol Andrei, cel care a avut misiunea de a crestina Dobrogea si intreg spatiulcarpato-dunareano-pontic. Exista similitudini intre cei 2, la fel intre folclorul si traditiile pastrate cu sintenie de poporul roman si cel irlandez. Tot la fel si dansurile irlandeze atat de indragite, poate singura diferenta este ecsacerbata preferinta a irlandezilor pt berea lor traditionala - GUINNESSS  (ajunsa un simbol national, alaturi de crucea celtica, Sf.Patrick, trifoiul si altele).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va invit sa va exprimati opiniile, cu argumente, bun simt si umor :)