miercuri, 21 decembrie 2016

Everything happens for a reason ..

Uneori, am vrea sa dam timpul inapoi, sa facem acele lucuri pe care nu am reusit, sa anulam greselile si sa luam alte decizii. Insa, timpul este ireversibil, el nu se mai intoarce. Poate de aceea, trenul vine in viata o singura data si e bine sa profitam si sa ne urcam la timp in el.

De multe ori in viata ne-am gasit asteptand un tren in gara. Privind lung in zare daca vine trenul. Freamatul, dorinta, nerabdarea, bucuria sau tristetea precum si alte stari insotesc aceasta asteptare. Pentru unii dintre noi, sensul vietii este sa asteptam trenul potrivit.

Misterul calatoriei, ca si al vietii, e ca nu stim cand vom cobori definitiv din tren : noi si cei care ne insotesc. Iar, atunci cand ne parasesc, poate sa fie pentru ca asa trebuie sa fie. Ca sa mergem pana la destinatia finala (doar) cu cei care ne sunt predestinati sa urce si sa ramana in tren langa noi. Poate de aceea, totul (ni) se intampla dintr-un motiv ..

Alteori, ne grabim sa ajungem în viitor si nu realizam cat de repede trece prezentul si ne trezim ca totul a devenit trecut. Daca am (putea) schimba trecutul, ne-am schimba pe noi si am anula prezentul. Experientele pe care le-am dobandit in trecut ne invata sa apreciem prezentul si sa il traim intens. Prezentul e singura clipa cand putem folosi timpul in favoarea noastra. Irosim in viata timp pretios pentru nimicuri si ne dam seama de aceasta cand e prea tirziu si nu se mai poate face nimic. Pentru ca nu mai putem da timpul inapoi cel mai bine e sa facem ce simtim, atunci cand simtim. Doar asa, nu vom avea regrete si intrebarea inerenta : "Ce-ar fi fost daca" ?!

Eu am doar un singur regret : ca nu te-am cunoscut mai devreme, ca sa am si mai mult timp sa iti arat cat de mult te pretuiesc. Tocmai de aceea, incerc sa recuperez trecutul si ma stradui sa iti demonstrez in prezent si pe viitor cat te ador. Minunile se intampla celor care cred cu adevarat in ele, iar lucrurile bune in viata se intampla celor care le asteapta. TU, esti minunea mea si doar asa se explicatia faptul ca totul (ni) s-a intamplat dintr-un motiv.

TU esti motivul pentru care azi EU te iubesc ! 
La Multi Ani frumosi, pentru ziua ta de nastere de astazi ;)

luni, 7 noiembrie 2016

rca-ieftin.com : cea mai buna asigurare

Magazinul online de la www.RCA-Ieftin.Com va prezinta cel mai ieftin RCA posibil, cu livrare gratuita in Bucuresti. Pentru celelalte orase, politele sunt oferite gratuit pana la 149 lei. De asemenea, pentru sate si comune, livrarea acestora se face prin intermediul serviciului de curier rapid.Va mai informez, asupra unor institutii importante de care trebuie sa tineti seama, cand luati in calcul o asemenea modalitate de a incheia o asigurare Online :

- APPA : Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor : organizatie profesionala, neguvernamentala, apolitica, independenta, non-profit al carei principal scop este promovarea conceptului de asigurare si sustinerea cresterii gradului de educare in asigurari in randul populatiei din Romania.
CSA : Comisia de Supraveghere a Asigurarilor : singura autoritate imputernicita prin lege cu atributtii de autorizare, supraveghere prudentiala si control a activitatii de asigurare/intermediere in asigurari in Romania.
- UNSAR : Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania : formata in anul 1994 -reprezinta 23 de companii, care detin o pondere de peste 91% din piata locala de asigurari.

Prezenta acestora pe piata asigurarilor online RCA este din anul 2009 si va garanteaza aceleasi oferte avantajoase si in prezent. In cazul in care sunteti interesati, va invit sa va informati si sigur veti gasi ceva mai avantajos, decat ofertele existente in sediile diferitelor institutii de asigurare.

In timpul vostru liber, din fata calculatorului, puteti accesa magazinul online unde veti gasi toate detaliile necesare despre : Asigurari auto si locuinte, Asigurari de viata si sanatate, Asigurari medicale si de calatorie, Asigurari profesionale si de malpraxis, Asigurari agricole si  Cargo. Alte segmente abordate, la care veti gasi lamuriri, sunt urmatoarele : RCA Online, Preturile asigurarilor auto, Cum se calculeaza RCA-ul dar si despre Despagubiri RCA. 

Soferii au posibilitatea de a comanda RCA-ul online, iar inainte de acest lucru, pot sti exact cat anume trebuie sa plateasca. Ei pot folosi un instrument special creat in acest sens, numit calculator RCA, cu ajutorul caruia afla exact pretul pentru polita. Soferii trebuie sa incheie o asigurare auto pentru masina. RCA-ul este obligatoriu, iar polita Casco facultativa. Insa, Casco are o importanta ce este constientizata in special atunci cand soferul este implicat intr-un accident in urma caruia are daune pe care trebuie sa le plateasca din buzunarul propriu.

Practic, mecanismul de functionare al acestui magazin online, consta in compararea tarifele celor mai importante 12 societati de asigurare RCA din Romania pentru a putea aflam care este cel mai ieftin RCA din Romania : Allianz Tiriac, Ardaf, Astra, Asirom, Bcr, Carpatica, Euroins, Generali Groupama, Omniasig, Uniqua, Abc Asigurari.

luni, 3 octombrie 2016

PiatraOnline.ro - piatra naturala

Durata de livrare : Bunurile comandate, daca acest lucru este posibil, vor fi trimise in mod normal in 2 zile lucratoare, cu exceptia zilei in care s-a efectuat comanda si vor fi trimise doar la adresa de facturare a detinatorului de card autorizat. Durata de livrare a bunurilor nu va fi specificata. Livrarea va avea loc in mod normal intre zilele de luni si vineri intre 9.00 si 17.00.

Plati : In momentul in care consumatorul comanda bunuri, se pot efectua plati cu cardul, cash, CEC sau ordin de plata. In privinta cardului, aceste trebuie sa fie un card de debit sau credit, inclusiv Master Card, Visa si Maestro. Consumatorul trebuie sa isi dea adresa completa, inclusiv codul postal si numarul de telefon. Comanda va fi procesata doar atunci când autorizatia de plata a fost primita in mod corect.

Alte informatii utile : compania detine un showroom foarte mare la podul Otopeni, Aleea Teisani 137A in Bucuresti. Aceste este deschis intre orele 9:00 si 19:00 de luni pana vineri iar Sambata de la 10:00 la 15:00. Dispun de stocuri mari pentru toate materialele, aceast lucru permitandu-le sa controleze costurile produselor. "Noi nu cumparam de la companii din România ci negociem preturile cele mai bune direct de la producatori si proprietarii de cariera".

Societatea detine o echipa de montatori cu o vasta experienta care pot sa personalizeze orice lucrare si pot sa taie blaturi pentru orice dimensiuni. Toate materiale, blaturile sunt personalizate si folosesc materiale de cea mai inalta calitate, utilajele cele mai performante si montatori calificati. Comanda minima de material taiat trebuie sa fie peste 2 mp.

Daca doriti sa obtineti o estimare de pret, puteti apela unul din consilieri care va va comunica preturile pentru produsele selectionate si de asemenea va va oferi suportul necesar in procesul alegerii materialelor de care aveti nevoie. In plus, puteti sa le trimiteti o schita sau un plan cu lucrarea dorita prin fax sau email, iar ei vor reveni in cel mai scurt timp cu o estimare de pret.

Daca pietrele pe care le-ati primit difera putin de modelul original pe baza caruia ati facut o comanda, este posibil ca acest lucru sa fie datorat unor mici diferente intre mostrele pe care le-ati primit si piatra pe care de pe stoc. In acest caz, exista posibilitatea sa veniti direct la showroom pentru ca sa va selectati materialul exact. Piatra naturala este intotdeauna supusa unor variatii usoare de nuanta de culoare de la lot la lot, acest lucru este absolut normal.

luni, 5 septembrie 2016

CISS market a lansat Garantia de retur

O veste faina am aflat, cei de la CISSmarket au lansat garantia de retur pentru sisteme CISS si imprimante cu CISS. Este vorba despre CISSmarket.ro : un magazinul specializat in sisteme CISS si solutii economice de tiparire. Acesta a lansat "Garantia de retur de 10 zile" pentru toti clientii sai. Ce inseamna acest lucru ? Pai, in primul rand, aceasta inseamna ca de acum este foarte OK sa va razganditi: puteti returna produsele achizitionate in termen de 10 zile, fara intrebari. Un lucru bun, nu ;)

Aceasta "Garantie de retur" este oferita tuturor clientilor CISSmarket.ro, atat celor care comanda online cat si celor care achzitioneaza produsele direct de la showroom-ul CISSmarket.ro din Bucuresti si este valabila pentru toate produsele, cu exceptia rezervelor de cerneala. Mai trebuie precizat un aspect foarte important : se intelege, produsele supuse acestei proceduri trebuie returnate in stare buna, perfect functionale, in ambalajul original si insotite de factura si certificatul de garantie originale precum si de toate accesoriile si consumabilele cu care au fost livrate.

Eu va recomand sa le pastrati pe toate cu grija cel putin 10 zile de la achizitionare, pentru a va asigura ca puteti beneficia de “Garantia de retur de 10 zile”. Multa bafta, celor care va veti folosi, de acest avantaj !

luni, 11 iulie 2016

Accesorii pentru telefoane mobile - Selfie PRO Stick

Vara aceasta, au fost foarte populare in vacantele la mare, selfie stick-urile. Am mers si am vazut destule locuri de unde iti puteai lua aceste accesorii pentru pozele facute cu telefonul mobil ; va pot spune ca aveti si alta optiune. 

Magazinele online au devenit extrem de accesibile si populare in randul celor dornici de a achizitiona repede si la preturi bune diverse gadgeturi. Fiindca azi va propun sa vorbim de Selfie Stick, am o alternativa oferita de catre cei de la Veter.Ro.

Selfie PRO Stick este conceput pentru a face cele mai reusite selfie-uri si este partenerul perfect care va poate insoti peste tot pentru a surprinde cele mai frumoase momente din viata si a le impartasi si altora prin retelele de socializare.

Are un suport de fixare reglabil potrivit tuturor dispozitivelor cu o latime intre 52-72 mm. Este extensibil de la 22 la 83 cm, dar suficient de mic pentru a fi depozitat oriunde. Dispune de o telecomanda Bluetooth compatibila cu orice dispozitiv ce foloseste Android 4.2.2 sau IOS 6.0 ori versiuni mai recente. Asigura libertatea de miscare de care ai nevoie si e ideal cand Selfie Stick-ul se fixeaza pe trepied.

Continutul pachetului pe care il primiti, dupa ce ati fact o comanda, este urmatorul : SelfiePRO Stick, Telecomanda Declansator Bluetooth IBO-01, Baterie CR2025. Modele compatibile cu acest gadget sunt : Smartphonurile, GoPro si camerele foto. Caracteristicile principale le voi evidentia mai jos :
– Conexiune Bluetooth. Conectarea telecomenzii bluetooth se face printr-o simpla apasare de buton, fara a fi necesara instalarea unei aplicaţii.

– Dimensiune redusa (numai 22 cm pliat) a acestui SelfiePRO Stick face posibil ca sa fie transportat in buzunar pentru a sta oricand la indemana.
– Materialul premium din care este construit – aluminiu anodizat foarte rezistent cu maner cauciucat pentru o mai buna aderenta. Sistem de blocare/deblocare prin rasucire pentru fixare la inaltimea dorita.

Acest selfie stick este un gadget cu dimensiuni mici care se poate tine destul de bine si in buzunar nefiind incomod. Este extensibil pana la 83 de cm si poti sa faci cu el poze cu arie mai mare. Facut din materiale foarte bune, aluminiu, compatibil cu mai multe tipuri de telefoane si este super ajustabil. Manerul are un material aderent si se muleaza foarte bine in mana.